Autor: Anca Nicoleta Bîlbă
Efectele mișcării transmise de cai au fost incluse și cercetate cu privire la persoanele cu nevoi speciale începand cu anii 1960. Interesul apăruse mai devreme, în timpul celui de-al doilea război mondial, cand au fost observate diferențe în recuperarea soldaților răniți: cei care erau transportați călare beneficiau de o recuperare mai rapidă decât cei care erau transportați în mijloace de transport.
Chiar dacă confortul acestei modalități de transport era net mai scăzut, în timp, medicii și-au dat seama de anumite beneficiii pe care le au răniții în urma călăriei. Acest aspect a fost lesne explicat analizând impactul pe care această mișcare îl are asupra sistemelor corpului omenesc (sistemul nervor, muscular, osos).
1. Istoric
Pentru prima dată însă, calul a fost utilizat ca partener în terapie în Elveția. Stabilirea unei baze pentru terapia cu ajutorul calului a început în Basel, în anul 1996, la Clinica Universitară de Neurologie, pornind de la conceptul terapeutic de neurologie al dezvoltării Bobath şi pe kineziologia funcțională a lui Klein-Voghelbach. Fostul coordonator al Policlinicii Neurologice, Prof. Dr. Med. Rudolf Wuthrich, a susținut şi sprijinit activ de la început această nouă terapie.
In 1969 se înființează prima organizație oficială de recuperare cu ajutorul TAC (terapia cu ajutorul calului, n.ed.). Astfel, în Statele Unite ale Americii ia ființă Asociația Nord Americană de Călărie pentru Persoane cu Handicap – NARHA – North American Riding for the Handicapped Association.
In 1970, un grup de kinetoterapeuți împreună cu logopezi dezvoltă în Statele Unite un program de recuperare folosind mişcările calului.
1977 este anul în care este introdusă în Italia reabilitarea cu cai prin programele de funcționare şi intervenție ale Asociației Naționale Italiene de Reabilitare Ecvestră şi Echitație de Recreere şi Sportivă pentru persoane cu dizabilități şi cu devieri şi dificultăți sociale, Centrul Național de Cercetare, Asistență şi Formare ANIRE, organizație recunoscută prin Decret Prezidențial în 1985.
Această organizație națională şi internațională are caracter ştiințific şi desfăşoară ca activități de bază, activități de cercetare, activități destinate incluziunii sociale, cursuri de formare şi strategii terapeutice.
În 1980 a apărut Federația de Cai în Domeniul Educației şi Terapiei, AISBL International care inițial a purtat numele de Federația Internațională de Cai pentru Persoanele cu Handicap.
In 1992 se înființează ca o secțiune a asociației NARHA, Asociația Americană de Hipoterapie – AHA – American Hippotherapy Association. Un an mai târziu, în cadrul AHA se înregistrează şi se standardizează modalitățile de practică pentru hipoterapie. Apoi, în 1993 s-a înființat Asociația Americană de Hipoterapie, care a promovat atât hipoterapia cât şi celelalte forme de terapie care utilizează calul pentru recuperarea dizabilităților.
Anul 2005 este anul în care se stabileşte curricula pentru activitățile terapeutice prin călărie şi astfel se organizează primul curs oficial despre hipoterapie.
Începând cu anul 2007, o dată la doi ani, se organizează Conferința Internațională de Hipoterapie.
Denumirea de ”hipoterapie” a fost dată de directorul Clinicii Universitare de Neurologie din Basel, Prof. Dr. Med. Heini E. Kaeser. În acelaşi timp, impulsionați de inițiativa din Basel şi în alte regiuni din Elveția dar şi în alte țări, s-au făcut demersuri asemănătoare.
Deoarece intențiile au fost diferite pe plan local, inițial, sub umbrela termenului de hipoterapie s-au dezvoltat activități foarte diferite. Cu toate acestea, datorită efortului constant al grupului din Basel, în decursul anilor s-a instaurat o anumită unitate a doctrinei. Acest lucru a fost posibil şi a fost sprijinit de o activitate acerbă de instruire şi informare ca urmare a fondării Asociației de Specializare ”Schweizer Gruppe fur Hippotherapie” (Grupul Elvețian pentru Hipoterapie), în anul 1976.
Din 1960 au început să se dezvolte centre de terapie cu ajutorul calului în Europa, Canada şi Statele Unite ale Americii. De asemenea, caii au început să fie folosiți în terapie şi în Germania, Elveția şi Austria.
Din 1979, există în Basel/ Binningen un centru pentru hipoterapie-k, care este concomitent spațiu de tratament pentru pacienții din regiune dar şi sediu central de instruire şi spațiu al dezvoltării metodice. Recunoaşterea hipoterapiei-k drept serviciu obligatoriu pentru pacienții cu scleroză multiplă are la bază multe decenii de lucru practic în centrul din Basel/ Binningam.
După anii 1960, tratamentul cu ajutorul calului a fost recunoscut ca metodă terapeutică alternativă şi a fost inclus în sistemul medical din Germania, Elveția, Austria, Anglia, Olanda, ulterior şi în alte țări.
La acreditarea ca serviciu obligatoriu a contribuit într-o manieră semnificativă, confirmarea Dr. Karel Bobath din decembrie 1979, care spunea: ”În cadrul acestei terapii se foloseşte mişcarea calului pentru un anume antrenament al trunchiului. Indicația hipoterapiei se limitează la pacienții care prezintă, datorită tulburărilor motorii neurologice centrale, un control insuficient al trunchiului şi reacții de echilibru deficitare, dar care sunt capabili să mențină singuri poziția în şezut” (Kunzle, 2000).
Conform Asociației Americane de Hipoterapie, ”hipoterapia este o metodă de terapie practicată de persoane specializate în psihologie, kinetoterapie sau medicina, care folosesc mişcarea calului pentru a facilita recuperarea psihico-motrică a persoanelor cu dizabilități”.
2. Clasificarea activităților ecvestre pentru persoanele cu dizabilități
Termenul de hipoterapie se referă strict la folosirea impulsului transmis de cal. Deoarece aria activităților de recuperare s-a extins, a apărut necesitatea unei clasificări care să cuprindă întreaga gamă de activități. Astfel, ținând cont de ramurile educaționale și clasificarea specializărilor putem vorbi de reabilitare cu ajutorul calului, calsificând domeniile în terapii asistate de cai și activități asistate de cai.
Terapiile asistate de cai cuprind hipoterapia, terapia asistată de cai și psihoterapia facilitată de cai având următoarele caracteristici: reprezintă o formă de intervenție cu orientare impusă, necesită terapeuți cu formare specială, urmăresc scopuri terapeutice stabilite în avans, implică monitorizare şi evaluarea dezvoltării.
Activități asistate de cai cuprind călăria adaptată, activități speciale sportive și competiții pentru persoane cu nevoi speciale. Călăria adaptată reprezintă activitatea hipică, de recreere, la care participă persoane cu dizabilități. Atunci când este necesar, se poate utiliza echipament special adaptat pentru călăreț și nevoile acestuia. Activitățile speciale sportive, fac referire la toate activitățile sportive călare, practicate de către persoane cu nevoi speciale (ex. exerciții de voltijă). Competițiile hipice pentru persoane cu dizabilități, sunt manifestările cu caracter competițional, adaptate.
Este dificil de separat aceste două forme de terapie, deoarece rareori în cadrul unei şedințe este abordat doar un singur aspect sau obiectiv terapeutic. Fiind o intervenție care utilizează atât acțiunea calului cât şi acțiunea terapeutului, efectele vor fi cu siguranță din ambele părți. Totuşi, calul este folosit cu scopuri precise, personalizate pentru fiecare beneficiar. Terapia cu ajutorul calului include şi hipoterapia, în timp ce în cadrul şedințelor de hipoterapie, se urmăreşte numai efectul pe care îl are impulsul calului în mers, asupra omului.
3. Persoane abilitate
În contrast, activitățile asistate de animale sunt de aşa natură încât animalele şi persoanele cu dizabilități lucrează împreună, participă în comun.
În acest caz nu există obiective determinate în ceea ce priveşte evoluția în sensul de recuperare a persoanei cu dizabilități şi nici nu este necesară prezența unui specialist.
Tinând cont de aceste calsificări, cel mai important aspect este faptul că în cazul terapiilor asistate de cai, este necesară prezența unui specialist în recuperarea persoanelor cu dizabilități, deoarece intervenția este asupra beneficiarului cu nevoi speciale, utilizând calul.
Astfel se impune ca persoanele care practică să aiba competențe în recuperare, competențe care includ: cunoașterea diagnosticului și a formelor sale de manifestare, capacitatea de a face o evaluare și a întocmi un plan de intervenție adecvat simptomatologiei și nevoilor beneficiarului prin stabilirea unor obiective terapeutice.
De asemenea, această persoană este necesar să aibă experiență în lucrul cu persoanele cu nevoi speciale, pentru a stăpâni sau gestiona comportamentele asociate, cât și pentru a putea identifica și evita contraindicațiile și reacțiile negative care pot apărea în starea sau comportamentul beneficiarului.
Astfel, persoanele care pot dobândi competențe în acest domeniu pot fi: psihologi, psihopedagogi, kinetoterapeuți sau medici, care ulterior acestor specializări, parcurg o pregatire avizată și standardizată de terapie cu ajutorul calului, în urma căreia dobândesc abilități de conducere și gestionare a cailor de terapie pentru a putea cunoaște și înțelege modul în care pot utiliza acest instrument, cât și cunoașterea tehnicilor și metodelor de recuperare specifice în acest domeniu.
Intervenția terapeutică cu ajutorul calului are la bază câteva principii.
Primul principiu este acela de a nu face rău. Este necesar să conșientizăm faptul că în cadrul acestei interacțiuni, raportul de forțe este inegal. Un animal de 400 – 500 de kg, transmite impulsuri unui copil de 10 – 30 kg. Calitatea principală a terapeutului este aceea de a ști cum să moduleze această forță, în sensul de a obține rezultate pozitive pentru beneficiar. Utilizarea incorectă a acestui instrument de terapie, poate atrage după sine rezultate negative, la fel de puternice.
Al doilea principiu se referă la cunoașterea afecțiunilor sau a gradului unui afecțiuni care constituie contraindicații pentru terapie.
Și nu în ultimul rând, respectarea condițiilor de siguranță, care au în vedere desfașurarea sesiunii de terapii în condiții de siguranta pentru beneficiar și utilizarea unui echipament de protecție adecvat.
4. Beneficiile terapiei asistate de cal
Desigur, în funcție de diagnostic și obiective, beneficiile sunt specifice. Totuși, pentru toți beneficiarii, sunt aduse îmbunătățiri în zona echilibrului și a poziției, acesatea fiind obiectivele primei etape de terapie, indiferent de diagnostic.
De asemenea, interacțiunea cu un animal atât de mare și foarte sensibil, produce un puternic impact pe plan emoțional, ceea ce crează o puternică legătură necesară desfășurării oricărei intervenții terapeutice.
Știm că motivația este liantul principal al tuturor acțiunilor noastre. Motivația intrinsecă este prima resursă pentru o reușită. În timpul călăriei, pentru persoanele cu dizabilități, datorită modificării câmpului perceptiv, apar modificări în sens pozitiv prin declanșarea unor schimbări în plan cognitiv, intervenind și stimulând mecanismele cognitive.
În plan fiziologic se produc modificări prin activarea circulației sangvine, prin stimularea musculaturii intrinseci și extrinseci.
Pentru persoanele cu diverse afecțiuni, de la cele uşoare până la handicap sever, beneficiile în zona echilibrului – funcția dinamică – sunt spectaculoase, îmbunătățind timpii de reflex şi propria percepție corporală.
Transferul căldurii de la cal la călăreț încălzeşte musculatura, mişcarea ritmică a calului în mers stimulează receptorii vestibulari, facilitează relaxarea şi ajută la concentrare.
5. Beneficiarii
Copiii cu tulburări de creștere sunt afectați în aproape toate ariile de dezvoltare, indiferent de diagnostic. Dezvoltarea motrică este în stânsă corelație cu dezvoltarea psihică a copiilor.
Când vorbim de psihomotricitate, ne referim la: sensibilitatea chinestezică, simțul echilibrului, simțul ritmului şi al aprecierii duratelor scurte, coordonarea membrelor, coordonarea ochi-mâna sau picior, coordonarea generală, agilitatea, precizia şi stabilitatea mişcărilor, aprecierea oportunității mişcărilor în diferite momente de timp, lateralitatea, schema corporală, toate aceste aspecte putând fi abordate prin intermediul terapiilor.
Scopul în recuperarea psiho-motrică are în vedere, recuperarea abilităților slab dezvoltate, în sensul de a-l ajuta pe copil să fie pe cât posibil autonom și să se integreze în societate.
Dintre obiectivele specifice putem enumera: stimularea atenției, orientarea spațială, dezvoltarea capacitatății decizionale și a abilități de organizare, dezvoltarea limbajului, educarea motricității, restaurarea atenției, comunicarea spontană, filtarea stimulilor irelevanți, menținerea focusului, inhibiția comportamentală, stimularea memoriei de lucru.
Concluzii
Toate afecțiunile au elemente comune care intervin în dezvoltarea copiilor, cât și forme comune de manifestare. Atât la copiii cu autism, cât și la cei cu ADHD, paralizie cerebrală sau epilepsie, sunt prezente întârzieri în dezvoltarea cognitivă, întârzieri de limbaj, deficiențe în coordonarea motorie, slabă interacțiune socială, dificultăți de adaptare, deficiențe de atenție și concentrare, defecte de postură, probleme de echilibru.
Metodele de recuperare ale acestor copii vizează obiective comune și toate conduc la dezvoltarea capacității de adaptare la mediu, prin mărirea nivelului de adaptabilitate la toate ariile ce vizează dezvoltarea.
Autor
Anca Nicoleta Bîlbă
Asociația de terapii suportive HIPOTERAPIA
