Anduranța ecvestră

Primul program scris păstrat în istorie pentru antrenamentul cailor datează din anul 1345 î.Ch. şi apartine unui renumit crescator și antrenor, Kikkuli, maestru de cai al regelui hitit Suppiluliuma I . Caii militari deplasau carele de lupta fie cu viteza şi agilitate în lupta, fie cu perseverenţă şi stoicism pe distanţe lungi. Metodele de antrenament ale crescătorului Kikkuli sunt încă apreciate. Caii crescuţi şi antrenaţi pe baza metodei lui Kikkuli au creat forţa cu care Imperiul Hitit s-a dezvoltat, cucerind Egiptul faraonilor şi alte teritorii.

Metodele sale de creştere şi antrenament au fost păstrate pe patru tăblițe de lut cunoscute sub numele de Textul Kikkuli. Scrierea este cuneiformă, adică literele seamăna cu cuie, aşa cum se scria în Mesopotamia antică, unul dintre locurile unde s-a inventat scrisul.

Mult mai târziu, în secolul 13 d.Ch., mongolii au considerat caii un factor cheie pentru extinderea Imperiului Mongol. Caii mongoli sunt cunoscuți mai ales pentru rolul lor de vehicul de război al armatei lui Ginghis Han, care spunea: „Este ușor să cucerești lumea din spatele unui cal”. Soldatul mongol s-a bazat pe caii săi pentru a-i oferi hrană, băutură, transport, armură, pantofi, ornamente, coardă, frânghie, foc, sport, muzică, vânătoare, divertisment, putere spirituală și, în cazul morții sale, o călătorie în viața de apoi.

Armata lui Ginghis Han, armele, tactica militară au fost construite în jurul ideii de arcași de cavalerie călare și, într-o măsură mai mică, de cavalerie ușoară și grea. Mongolii au parcurs distanțe continentale pe spatele cailor. Generalul Subutai, strateg al Imperiului mongol, conducea în secolul al XIII-lea o armată uriaşă, care lupta la o distanță de 5.000 km de patria lor din Mongolia, până în Centrul Europei. Deoarece forțele sale nu au călătorit pe o linie directă, ci au făcut diverse diversiuni pe drum, cei 5.000 de kilometri au fost de fapt o cursa călare de peste 8.000 km. Mesajele mongole erau transmise rapid în tot imperiul mongol printr-un sistem ca Pony Express, poșta care unea laturile continentului american, în care călăreții treceau mesaje de la o stație la alta, schimbând calul de fiecare dată. Sistemul care a fost păstrat în Mongolia până foarte târziu (unele surse menţionează secolul XX) în ciuda evoluţiei tehnologice.

Mongolii au făcut din călărie un stil de viaţă, dar nu au lăsat scris vreun program de antrenament. Imperiul mongol a devenit în timp scurt cel mai mare imperiul creat pe uscat, fără ambarcaţiuni, între Pacific, Marea Neagră şi Marea Egee, peste mari părţi din China, India şi până în Ungaria de astăzi.

„Deşi soldaţii se antrenau cu zel, talentul lor militar nu era în primul rând rezultatul antrenamentelor viguroase, ci al stilului de viaţă. În vreme ce romanul sau grecul îşi făurea calităţile pe terenul amenajat, mongolul şi le făurea în condiţiile grele ale stepei.

Mongolii le urmează în acest sens hunilor, sarmaţilor şi sciţilor. Mai mult, când vorbim de succesul acestor popoare, avem în vedere două elemente absolut fundamentale: arcul şi calul, ingredientele-cheie ale maşinăriei de război. Copiii învăţau de mici să călărească la galop, iar faptul că păstoritul era o îndeletnicire de bază constituia un avantaj. Calul asiatic de stepă, mai mult un fel de ponei, era mic, viguros, docil, foarte rezistent şi iute. Se mulţumea şi cu iarbă, ceea ce îi scutea pe mongoli de coşmarul logistic de a-i asigura hrana. Cu micile exemplare cabaline mongolii au fost capabili să străbate distanţe imense la o viteză considerabilă, spulberând totul în cale. Mai mult, căluţii îi ajutau pe mongoli şi pentru că aceştia puteau consuma lapte de iapă, foarte sănătos, sau îl puteau preface într-o pastă şi păstra la nevoie.

Călăreţi desăvârşiţi, mongolii făceau nenumărate manevre de pe cal, ceea ce le oferea posibilităţi pe care duşmanii nu le aveau. De fapt, când mongolii îşi încep expansiunea, toată armata lor era compusă îndeosebi din călăreţi, majoritatea cu arc şi armură uşoară, iar un număr restrâns înarmaţi cu lănci sau săbii. În bătălie fiecare avea la dispoziţie 2-3 cai pentru a nu-i obosi sau pentru a face manevre, mongolii aflându-se tot timpul în mişcare, hărţuindu-şi permanent inamicii.”

Mai aproape de zilele noastre, călăria de anduranță a fost dezvoltată metodic înaintea anilor 1900, ca un test militar pentru cai şi cuplurile de cavalerie. Caii trebuiau să meargă într-o cursa de 5 zile și 500 km, purtând în spate în jur de 100 kg. Testul de cavalerie a devenit un sport civil internaţional, la începutul anilor 1950. De-a lungul timpului, reducerea distanței și a timpului a crescut numărul de călăreți și de curse, iar în 1978 Federation Equestre Internationale (FEI), organismul internațional de conducere pentru evenimentele ecvestre mondiale și olimpice, a recunoscut călăria de anduranță ca sport internațional. După 2000 si până în zilele noastre, peste 350 de competiții de anduranță FEI au fost organizate anual în toată lumea, la aceste competiţii participând sportivi din peste 50 de ţări.

Prin grija FEI, obiectivul principal al călăriei de anduranţa este bunăstarea cailor în timpul cursei, obiectiv care la prima vedere este în puternică contradicţie cu noţiunea de cursă, de efort, de epuizare pentru performanţă. Dar proba de anduranţă ecvestră este un test de verificare a sportivului în gestionarea resurselor pe care calul i le pune la dispoziţie pe întreg parcursul cursei, a perioadelor de recuperare din timpul cursei, a perioadelor de încalzire dinainte de cursă şi de răcire dupa cursă, de verificare a crescătorului/ îngrijitorului faţă de modul în care a efectuat pregătirea, întreţinerea, furajarea, conformarea din punct de vedere sanitar-veterinar a calului în lunile de pregătire premergatoare cursei şi de verificare  a proprietarului faţă de modul în care a ales calul şi personalul care să aibă grijă de cal, să îl pregăteasca şi să îl prezinte în cursă.

În România exist destul de mulţi sportivi legitimaţi FER pentru disciplina anduranţa ecvestră dar totuşi numărul acestora este mai mic decât în alte state. De asemenea, exista o discrepanţă între numărul de novici şi numărul de calareţi clasaţi în sistemul de stele FEI, aceştia din urmă fiind nejustificaţi de puţini, faţă de numarul semnificativ mai mare de novici. Aceste lucruri demonstrează faptul că în ţara noastră anduranţa este o disciplină greşit înţeleasă, percepută în mod popular ca o probă uşoara, ceea ce este foarte departe de adevăr, anduranţa ecvestră fiind afectată de o combinaţie nefericită de factori între care o climă temperată capricioasă, condiţii slabe de pregătire şi un număr insuficient de curse, factori care au condus la performanţe slabe în rândul debutanţilor şi la o selecţie foarte dificilă a cailor.

În mod evident, în România, cursele de anduranţă se organizează acolo unde este suficient loc (sunt necesare cel puţin bucle de 20 si 30 km la cursele din Campionatul National) şi acolo unde sunt cai (este necesară o bună experienţă privind cazarea şi furajarea cailor ce participă in competiţii). Acest lucru se reflectă în specificul activităţii organizatorilor, aceştia fiind fie herghelii aparţinând Romsilva (Herghelia Mangalia – de obicei două concursuri pe an, Herghelia Rădăuţi – de obicei două concursuri pe an, Herghelia Beclean – de obicei un concurs pe an), fie cluburi sportive cu specific de echitaţie, cu concursul autorităţilor locale (la Bacău – CSE Decebal, la Sibiu – CS Zorabia, la Buftea şi în alte locuri, precum  Clubul Sportiv Shagya).

Campionatul Naţional de Anduranţă Ecvestră se organizează în principiu pe distanţe de 40 km, 60 km si 80 km. Nu există limită de greutate impusă în cazul raidurilor de  20 km, 40 km şi 60 km şi nici în raidurile de 80 de km pentru categoriile Copii, Juniori şi Tineret. La raidurile de 80 de km pentru seniori greutatea minimă este de 70 kg (cântărirea se face cu harnaşament complet, mai puţin frâul). Neîndeplinirea greutăţii impuse la sfârşitul raidului sau la verificări inopinante pe traseu atrage descalificarea. Sportivii aflaţi sub acest barem de greutate îşi vor ataşa coburi prevăzuţi cu plumbi de compensare sau valtrape speciale cu greutăți.

Caii trebuie să fie legitimaţi la FER cu viza anuală achitată şi vizită medicală obligatorie la zi. La raidurile de 20 km Copii și Amatori, 40 km și până la 79 km sunt admişi caii care au vârsta de minim 5 ani. La raidurile de peste 80 km sunt admişi caii de minim 6 ani. La raidurile de peste 120 km sunt admişi caii de minim 7 ani. Vârsta cailor la debut este de minim 5 ani (regulament FEI art. 827.1). Vârsta cailor este dată de 1 Ianuarie al anului respectiv (regulament FEI art. 827.2). Orice cal trebuie să aibă o persoană responsabilă juridic pentru el. În cazul seniorilor, persoană responsabilă este călăreţul, iar în cazul sportivilor sub 18 ani, juniorul va rămâne persoană responsabilă dar va fi reprezentat de un adult: părinte, antrenor, proprietar cal, şef de echipă, etc.. Iepele cu gestaţie mai avansată de 4 luni sau cu mânz neînţărcat nu vor fi admise la nici un raid aflat sub egida FER. Abaterile constatate post factum vor atrage declasarea cuplului, reţinerea eventualelor premii şi descalificarea sportivului şi antrenorului.

Cailor li se impun perioade minime de odihnă între două raiduri, în funcţie de distanţa parcursă. Astfel, perioada minimă de odihnă variază între 12 zile şi 33 de zile de odihnă.

Cailor care au avut probleme de sănătate în timpul concursului li se impun perioade de odihnă suplimentare ce pot ajunge până la 1 an.

Fiecare probă are un timp minim şi un timp maxim de parcurs, calculate în funcţie de vitezele minime şi maxime din regulament şi de distanţa reală a buclelor comunicată de organizator și verificată de Preşedintele Juriului Tehnic. Acest timp minim şi timp maxim trebuie sa fie inclus în avantprogram şi/sau va fi comunicat la şedinţa tehnică de către Preşedintele juriului Tehnic. Oprirea intenţionată a sportivilor pe ultimul kilometru al cursei sau efectuarea de volte pe ultimul kilometru al cursei se sancţionează cu 20 de min adăugate timpului de cursă al sportivului şi cartonaş galben sau eliminarea sportivului (în caz de recidiva). (pentru evitarea situaţiilor clasice în care concurenţii care aleargă prea repede aşteaptă înainte de linia de sosire să le scadă viteza medie).

Există intervale minime între raidurile de calificare astfel: 12 zile între raidul de 40 km și raidul de 86 km, 19 zile între raidul de 86 km și primul raid de 126 km, 26 zile între raidul de 126 km şi raidul de 146 km, 33 de zile pentru raidurile de peste 146 km.

În cazul în care calul şi călăreţul se afla la niveluri diferite, nivelul inferior al cuplului decide categoria de concurs la care va evolua cuplul.

Din punct de vedere al codului de ţinută, calareţii trebuie să aibă o îmbrăcăminte adecvată, tocă şi încălţăminte de echitaţie cu tocuri de minim 12mm sau scăriţe de siguranţă.

Calul trebuie să fie îngrijit şi curăţat. Poate participa potcovit sau nepotcovit, iar pierderea potcoavelor pe parcursul raidurilor nu este penalizată. În principiu, nici un articol de harnaşament nu este interzis, excepţie făcând martingalele fixe şi dârlogul de încordare. Orice înfrâiere, însă, care în viziunea oficialilor poate avea efect de pârghie asupra gurii sau cefei calului va fi îndepărtată. Utilizarea telefoanelor mobile şi a altor dispozitive GPS este permisă. Toate celelalte forme de dispozitive de comunicare trebuie să fie aprobate de către juriul tehnic înaintea startului.

Sportivii au obligaţia, ca în cazul în care caii prezentaţi în concurs au obiceiul să lovească alţi cai, să prindă în coada calului o fundă de culoare roşie. De asemenea, în cazul în care calul prezentat în concurs este armăsar, culoarea fundei trebuie să fie galbenă. Opţional, călăreţii ce prezintă un cal în concurs ce este scos la vânzare, pot prinde o fundă albă în coada calului.

Cravaşa (dar şi alţi «înlocuitori» gen dârlogi mai lungi de 275 cm, crengi, etc) şi pintenii sunt interzise. Orice act sau serie de acţiuni care, în opinia Juriului de teren pot fi calificate drept cruzime sau abuz și vor fi penalizate cu descalificarea, iar în cazul actelor foarte grave şi cu acordul Comisiei de Anduranţă, eliminarea din activitatea sportivã pe o perioadã determinatã (3-6 luni).

La sosirea din bucla se înregistrează timpul de sosire, fãrã a se opri cronometrul, călăreţul având dreptul să-şi prezinte calul la examinare de două ori în limita timpului de prezentare (15 min). De îndată ce călăreţul doreşte să-i fie examinat calul cronometrul înregistrează acest lucru şi se noteaza timpul. Odată examinarea efectuată cu succes, la acest timp se adaugă perioada de odihnã obligatorie pentru a calcula timpul plecãrii. Dacã mai mulţi concurenţi se prezintã deodatã la examinare în zona veterinarã, chiar dacã nu se poate face un control simultan, toţi sportivii vor fi creditaţi cu acelaşi timp de prezentare.

Dacă la examinare/inspecţie/reexaminare/reinspecţie, veterinarul are dubii cu privire la posibilitatea de a continua a calului, se întruneşte o comisie de 3 medici, care prin vot secret va decide eliminarea sau nu a calului. Oricare dintre cei 3 poate rechema calul pentru încã o linie de trap. Anunţul deciziei finale îl comunică Preşedintele Juriului de Teren, după colectarea biletelor de vot. La inspecţia finală în toate cazurile şi pentru toţi caii, constantele metabolice sunt analizate de medicul desemnat prin rotaţie (PJT este responsabil de funcţionarea acestui sistem de supraveghere echidistantă şi echilibrată), iar controlul trotting+ului final se face de întreaga comisie veterinară care decide prin vot secret dacă respectivul cal întruneşte condiţia “fit to continue”. Decizia JT privind aspectele veterinare, luatã la recomandarea Comisiei Veterinare, este definitivã şi inapelabilã. Cu toate acestea, justificarea eliminării este obligatorie și trebuie comunicată călărețului sau antrenorului.

Este obligatorie respectarea de către sportivi a reglementărilor veterinare privind prevenţia anemiei infecţioase, a bolii antrax şi a influenţei (gripei) ecvine. În acest sens, sportivii vor efectua analizeze de anemie şi vor efectua vaccinările anuale pentru antrax şi influenţa ecvină. Lipsa din paşaport a dovezilor privind respectarea acestor obligaţii atrage interdicţia de a participa la concursuri şi obligaţia medicului veterinar ce verifica paşapoartele de a semnala cu ajutorul unui pix de culoare roşie în paşaportul calului orice neregulă descoperită în paşaport, stabilind şi un termen de remediere. În cazul unor nereguli grave semnalate (ex. lipsa testului anemiei infecţioase în anul respectiv, lipsa vaccinării antrax şi/sau influenţa, nereguli neremediate de la însemnările cu roşu anterioare, etc.) nu se va permite intrarea calului în concurs.

În fiecare an, în funcţie de cursele anunţate în calendar şi disponibilitatea organizatorilor, Comisia de Anduranţă va stabili ca una dintre cursele de la finalul campionatului, să fie FINALA CAMPIONATULUI NAȚIONAL prin care se stabileşte campionul României, pentru categoriile de vârsta Copii, Juniori, Tineret și Seniori. Finalele de Campionat Național pot fi atribuite și separat organizatorilor, pe categorii de vârsta.

Comisia Națională de Anduranță în funcție de numărul de sportivi la nivel național și cu acordul CA/FER, poate stabili organizarea de Campionate Naționale pe Probe pentru 40 km, 60 km și 80 km indiferent de vârsta sportivilor, dar cu respectarea tuturor criteriilor de calificare pentru sportivi și cai.

În mod evident, fiind vorba de cai, sintagma cheie în cazul organizatorilor va trebui sa fie „spaţiu larg”, sau mai pe larg spus, spaţiul în care se desfăşoară toate activităţile anexa cursei sau partea integrantă a acesteia trebuie să fie suficient de vastă astfel încât să asigure o distanţă suficientă între cai pentru a evita accidentările, spaţiu suficient pentru echipe astfel încât acestea să îşi poată organiza spaţiul tehnic propriu, spaţiu suficient între echipe pentru a evita conflictele între acestea şi spaţiu suficient pentru public astfel încât acesta să nu rişte accidentarea datorită unei întâlniri accidentale cu un cal din concurs. De asemenea, echipele trebuie să primească resursele necesare în cantitate suficientă, cea mai importanta resursă fiind apa, care trebuie să fie prezentă la debite şi în cantităţi suficiente, dar de asemenea trebuie asigurat şi furaj pentru cai şi spaţii de cazare adecvate (de obicei adăposturi temporare).

Suprafaţa traseului sã nu fie dură (asfalt, beton, drum de piatrã bãtutã, nisip adânc) mai mult de 20% din parcurs. Excepţiile trebuie aprobate în fiecare caz în parte şi de comun acord, de cãtre Preşedintele Juriului Tehnic şi Delegatul Tehnic.

Caii trebuie sã aibã acces la apã pe traseu, cel puţin o datã la 10 km. În perioadele de vară, Comitetul de Organizare va asigura apă potabilă şi pentru călăreţi cel puţin o dată la 10 km.

Organizatorul trebuie sã asigure obligatoriu medic veterinar de concurs şi potcovar, iar datele lor de contact ale acestora trebuie fãcute publice în atenţia sportivilor şi şefilor de echipã. Cheltuielile de intervenţie se suportã de cãtre concurenţi.

Organizatorul va asigura veste de concurs cu inscripţionarea numerelor, vizibile atât pe partea din faţă cât şi pe spate. Când numărul concurenţilor este mare, se poate inscripţiona numărul de concurs şi pe crupa calului.

Organizatorul va asigura o linie de FINISH largă, situată cât mai aproape de zona de răcire și revenire a cailor.

Pe parcursul cursei, călăreţul va parcurge unele porţiuni pe jos, dacă aceasta este în beneficiul stării calului.

Cursele au intervale între care se fac controale, la punctele vet check. Câştigătorii cursei sunt cei care se încadrează în baremele de echilibru fizic şi psihic, în funcţie de  specificul fiecărei curse în parte. O parte dintre cai sunt inevitabil descalificaţi pe parcursul cursei, dar fiecare participare este o experienţă valoroasă.